Sinele fals in tulburarea de personalitate borderline

Selful fals tulburare borderline narcisica winnicott

Sinele fals reprezintă un tip de organizare a personalităţii care se constituie odată cu eşecurile repetate ale ingrijirilor materne, la începuturile experienţei de viaţă. Acest tip de organizare se observă în forma ei patologica în stările limită (borderline) şi tulburările narcisice.

Ce este sinele fals şi cum se constituie el

Constituirea sinelui fals începe odată cu primele experiențe pe care le are o ființă umană în interacțiune cu persoana care îl îngrijeste.

Un bebeluş este complet dependent faţă de mamă sau de persoana care îndeplineste rolul de funcție maternă. Această stare timpurie în care mama se află într-un grad înalt de identificare cu copilul ei este numită de Winnicott preocupare maternă primară. În mod natural, pe măsură ce bebeluşul creşte, el iese din starea de dependenţă absolută şi capătă, treptat, un grad de diferenţiere între el şi lumea şi obiectele exterioare. Copilul rămâne în continuare într-o relaţie de dependenţă cu mama, dar nu mai este vorba despre o dependenţă absolută. Dacă mama este devotată şi se acordează nevoilor fizice şi emoţionale ale bebeluşului, cu alte cuvinte, dacă ea este îndeajuns de bună, separarea va fi făcută cu succes. Succesul este dat de trăirea repetată de către bebeluş a experienţelor de omnipotenţă, experienţe care se sprijină pe situaţiile de hrănire trăite ca satisfăcătoare.

În absenţa obiectului satisfacerii, bebeluşul dezvoltă capacitatea de iluzie, adică acea capacitate de a crea el însuşi acest obiect, premisă pentru dezvoltarea ulterioară a capacităţii de simbolizare şi a creativităţii. Winnicott este cel care a teoretizat iluzia, pe bună dreptate, în aspectele ei pozitive, diminuând consecinţele negative şi patologice, aşa cum ne lasă uneori să credem Freud sau Klein atunci când vorbesc despre iluzie ca mecanism de apărare. Incapacitatea mamei de a fi o mamă suficient de bună duce la complianţă din partea bebeluşului. Or această complianţă reprezintă primul stadiu al sinelui fals. Winnicott vorbeşte, în acest caz, despre un

bebeluş sedus la supunere,

un bebeluş care trebuie să se adapteze şi să facă faţă ingerinţelor mediului. Reîntorcându-ne la experienţa de omnipotenţă, putem spune că sinele fals preia con.  trolul atunci când sinele adevărat eşuează în a crea mediul dorit.

Sinele fals este o cochilie care îl apără pe bebeluş de atacurile, de suferinţa, de indiferenţa, de absenţa, de manipularea, de intruziviatea obiectelor primare. Îl protejează de toate acestea, îl ascunde, îl face invizibil şi omnipotent în acelaşi timp.

Cititi si Despre copiii neiubiti ai mamelor cu rani narcisice

 

Sinele fals si tuburarea de personalitate narcisică

În viaţa adultă, entitatea clinică patologică în care predomină organizările de tip sine fals este reprezentată de personalităţile narcisice permanent preocupate de posesiuni materiale, perfecţiunea corpului, realizări profesionale grandioase, cuceriri sexuale, exploatări inter-personale etc. Aceaste personalităţi manifestă o pseudosuficienţă a sinelui care neagă orice nevoie pentru ocrotire, deşi, în acelaşi timp, ele sunt într-o continuă căutare a satisfacerii nevoii de a fi recunoscuţi şi de a-i impresiona pe ceilalţi. Este o situaţie paradoxală în care apărările prin sine fals ascund sinele adevărat cu nevoile lui.

 

Sinele fals în starea de sănătate psihică

Sinele fals, aflat în gradul său corespunzător stării de sănătate, este socio-sintonic. Este vorba despre complianţă socială, despre o adaptare necesară oricărei fiinţe umane care trăieşte într-o colectivitate. Totuşi, avertizează Winnicott

lipsa sinelui adevărat dă o instabilitate care devine cu atât mai evidentă cu cât societatea este mai amăgită în credinţa că sinele fals ar fi sinele adevărat. Plângerea pacientului constă în sentimentul de futilitate. (Agresiunea în relaţie cu dezvoltarea emoţională, 1950)

Am în minte exemplul reţelelor de socializare şi al potenţialului lor de a „seduce la supunere” prin ingerinţe asupra utilizatorilor şi prin riscul la care sunt supuşi aceştia de a se exprima folosind predominant apărări de tip sine fals pentru a câştiga aprecierea altor utilizatori, de cele mai multe ori anonimi şi neidentificabili.

 

Sinele fals în tulburarea de personalitate borderline

O altă situaţie psihopatologică în care predomină organizarea de tip sine fals este dată de simptomul de vid interior sau de goliciune, prezent, în special, în cazul pacientului borderline. Aceşti pacienţi, în ciuda unor succese intelectuale sau artistice, experimentează sentimente de futilitate sau de irealitate. Winnicott spunea că sentimentul de real provine, în special, din rădăcinile motilităţii şi ale senzorialităţii. De asemenea, sinele adevărat are legătură cu gestul spontan al bebeluşului care se constituie ca indiciu pentru primele experienţe de a se simţi viu. În absenţa unei mame suficient de bune, gestul bebeluşului nu este spontan. El se află într-o poziţie în care doar reacţionează, aşa cum detalia Winnicott, într-un mod care duce la submisivitate. Lipsa unei relaţii profunde la început de viaţă şi predominarea sinelui fals afectează întreaga dezvoltare ulterioară. În viaţa adultă, aceste persoane au adesea dificultăţi de a stabili relaţii mature cu ceilalţi, ele sunt instabile emoţional. În gradele de manifestare patologică a sinelui fals sunt adesea experimentate pierderea spontaneităţii şi apariţia sentimentelor de inautenticitate. În cazuri extreme, suicidul este văzut ca soluţie ultimă pentru prezervarea sinelui adevărat a cărui exprimare, chiar în cel mai mic grad, ar constitui un pericol devastator.

Aşadar, apărările prin sine fals dau caracterul patologic sau nu al unei organizări psihice în funcţie de rigiditatea sau motilitatea acestor apărări. În starea de sănătate, sinele fals funcţionează cu rol adaptativ la realitatea socială. Cu toții avem nevoie să fim complianți din punct de vedere social pentru a ne putea adapta.

În starea de boală, apărările sunt mai rigide şi astfel putem vorbi de o „întoarcere cu spatele” în faţa realităţii. În acest caz, sinele fals, în aspectul lui patologic, afectează întreaga personalitate şi creează sentimentul apăsător de a nu fi existat vreodată, de a nu fi fost niciodată viu.

Unul dintre obiectivele principale ale psihoterapiei cu pacienții a căror suferință psihică este dată de o organizare a personalității de tip sine fals este de a slăbi rigiditatea organizării patologice si de a le facilita accesul către sinele adevărat.

Cititi si De ce intr-o psihoterapie se si sufera

 

sursa foto:https://goo.gl/images/R1FbHh

Alexa Bîtfoi

Este psiholog si psihoterapeut specializat in psihoterapie psihanalitica.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.