Ruxandra Cesereanu constituie o prezență în spațiul liricului psihedelic românesc care mă face să vibrez din toate coardele interioare ale unei călugărițe (ratate) postmoderne ce mă aflu. Simt nevoia, din când în când, să mă înfășor în coconul straniu al versului acestei poetese minunate și să-l devorez până ajung la un soi de identificare totală, aproape delirantă cu el. Evident, toate aceste metamorfoze la limita dintre veghe și oniric sunt înfăptuite pe muzica celor de la Van Der Graaf Generator.

nights in black satin

în prima mea tinereţe am avut parte de poeţi blestemaţi şi iluminaţi

de bărbaţi ahtiaţi după sinele lor ca după o femeie fatală şi sinucigaşă

drept care adesea călătoream şi mă înfierbântam

după zgâlţâielile vieţii care mă zgândăreau în piele.

blestemaţii de odinioară erau bărbaţi trecuţi de treizeci de ani

alcoolici fumători chiar morfinomani

cu toate acestea nu miroseau urât

ci doar a altceva decât eram obişnuită

miroseau a moarte dorită şi parţial sfinţită

spre deosebire de poeţii de astăzi care miros

a trufie stătută ori chiar a rahat.

cititorule ai priceput deja

bărbaţii vizionari de odinioară erau pentru mine

nişte făpturi dostoievskiene care mă fascinau

creierul mi se desfăcea în petale de cuarţ

doar când îi auzeam vorbind despre poezie

ca despre o javră superbă şi trădătoare.

de dorit firesc aşa cum doreşte o femeie un bărbat

la asta nu mă pricepeam

eu îi iubeam doar pentru alienarea lor de jaguari

mi-erau un fel de taţi tineri

de care mă-nconjuram ca de nişte brăţări magice

iubeam şi femeile lor de plastiglas

frumoase urâte deştepte proaste

le iubeam fiindcă îi ajutau să mai trăiască un pic pe bărbaţii aceia

fiindcă-i spălau îi hrăneau îi pieptănau

şi chiar fiindcă deşi rar făceau dragoste cu ei

ca să-i mai îmblânzească şi să-i aducă la realitate

fiindcă le tăiau unghiile.

nu le iubeam atunci când le tăiau părul şi bărbile

şi asta fiindcă întotdeauna am fost vrăjită de părul bărbătesc.

părul lor era o plapumă stelară

în care îmi plăcea să mă-nvelesc la miezul nopţii

ca să-mi fie cald şi bine.

dar să mă întorc la călătoria spre Naiba.

aveam nouăsprezece ani când am pornit-o mai mulţi zurbagii

spre vestul imperiului

era un oraş se zvonea mai viu căruia nu-i căzuseră dinţii de tot

şi-odată ajunşi aici a început o rătăcire în noapte

de haimanale şi câini peregrini

nu eram singură ci cu încă doi de teapa mea tot poeţi şi ei

o fată pitică fără sâni care mai târziu

a ajuns în himalaya apoi s-a călugărit prin văgăuni

şi un lungan obsedat de zăpezile negre din munţii carpaţi

care mai apoi a ajuns beţivan de seamă

a vândut toate lucrurile din casă

ba chiar şi pe maică-sa a vândut-o pe o sticlă de vodcă.

amândoi aveau ceva rusesc şi tibetan în ei.

cât despre mine, să zicem că eram normala. suprema normală.

dar oare lucrurile chiar aşa au stat?

deja în amurg oraşul se preschimba într-o zonă

cu sufletul tăiat şi mărunţit ca ceapa pentru tocăniţă

vreau să spun că o ceaţă de hrubă

şi o singurătate aţoasă prindeau contur şi intrau în pori

lihnite şi cu limba scoasă

amuşinând orice şi pe oricine s-ar fi lăsat vânat.

eu ştiam însă că nu mi-era frică ori că nu mi-era scârbă

trupul mi se preschimba într-o târâtoare sublimă

într-un strălucitor melc uriaş cu care alunecam

pe şinele de tramvai uneori împiedicându-mă

din pricina bocancilor cu ţinte şi a be
retei gavroche

pe care nu le dădeam niciodată jos din picioare ori de pe cap.

oraşul era în acele vremuri când s-a petrecut călătoria mea la Naiba

un tărâm doldora de recidivişti

care scriau chestii în transă provocată

iar eu mă lingeam pe buze din pricina aceasta

şi îmi spuneam iată nişte indivizi care simt nemaivăzut şi nemaiauzit

iată cum creierul lor a devenit foiţă de biblie.

două nopţi la rând am rătăcit prin odăile unor alcoolici

care recitau cu un satâr în mână poeme despre crimă şi pedeapsă

sau care ascultau muzici bolborosind mantre

două nopţi am băut absint preparat clandestin şi coniac de casă

două nopţi am ingerat poezie până maţele mi-au pleznit de cuvinte noi

două zile şi nopţi nu m-am spălat ci am vrut să rămân

în pielea de vagaboandă cu gura lipicioasă de poftă sonoră

cu unghiile bine de tot înfipte în carne

ca să simt nemaivăzut şi nemaiauzit

precum bărbaţii dostoievskieni din acel oraş.

era între ei unul cu arsură în inimă

o dihanie cu putere lăuntrică de grizzli

ar fi putut să fie oricând un raskolnikov

ar fi putut oricând să aibă trupul şi sufletul prinse într-o carte celebră

al cărui nerv siberian el însuşi să fie.

nu îmi aduc aminte dacă am mâncat sau am vorbit în zilele acelea

am în nări doar un miros oarecare de icre sintetice

şi văd totul în mov de parcă aş fi un stânjenel bolnav.

peste ani noul raskolnikov a murit

a avut loc şi o revoluţie cu destui morţi în imperiu

iar poeţii de odinioară care recitau crime şi pedepse cu un satâr în mână

au prins cheag în altă parte ori au îmbătrânit definitiv.

au mai rămas aici doar şinele de tramvai

ca nişte schiuri fluorescente pe care încă mai călătoresc la Naiba

călare pe strălucitorul melc uriaş.

în craniul meu psihedelic pluteşte demenţa oraşului anno domini zero.

——————————————————————————————————————

nights in black satin

(made in paris)

pe malurile senei am şezut am plâns şi am râs

glasul meu de cârciumăreasă ratată se-nălţase până la graniţe

trupul meu de călugăriţă ratată asuda ca un ied

în semilotus cu picioarele strânse lângă cloşarzi

la jumătatea vieţii ajunsesem cu o coroniţă de vâsc pe creştet

şi mărgele la gât

la jumătatea morţii încă nu ajunsesem dar nici mult nu mai era

beam vin rosé tremuram uşor ca o foarte femeie

şi vorbeam aspru ca un foarte bărbat

cu stângăcie şi fără nicio arvună ori adălmaş

le-am răspuns vestiţilor cloşarzi cine şi ce eram

eram femeie şi numai femeie

cu unghiile tunse scurt cu părul tăiat franţuzeşte

cu buze vopsite argintiu cu gene lungite cu forţa

eram femeie cu piei ţuguiate

rostind râvnite înţelepciuni şi nerâvnite spurcăciuni

norii-mi stăteau în gât ca nişte îngeri dezlânaţi

ploile vorbeau spurcat ca nişte cruciaţi

beam vin rosé pe malurile senei

arzând gunoaie noaptea la foc apos

cloşarzii cântau istorii de orfani şi nefericiţi

îi îngânam cu o chitară spartă ciupind-o ca pe-o cioară

fiindcă pe malurile senei îmi aflasem sălaşul de pseudomorfinomană

gâlgâiam vin rosé vin de damă rasată

cu mănuşi de dantelă şi perle la gât

dar cu fustă de ţigancă ori poate de indiancă

eram o damă răscitindu-l pe evanghelistul pocit

rimbaud îngerul sută la sută răspopit

cloşarzii duhneau a caise macerate şi stridii salvate

cloşarzii făceau din întregul paris un vertij de maratonişti

şi-aveau pălării găurite de gemeni petrolişti

dar eu pe malurile senei zăceam ca o damă de odinioară

cu taior şi voaletă cu bijuterii de aristocrată

în picioarele goale cu tălpile negre

lucrul acesta mă trăda binişor

şi ridica la ceruri gustul meu acrişor

eram o drogadictă simandicoasă

o parşivă intelectuală dantelăreasă

pe malurile senei bând vin rosé de una singură

şi închinând către corăbiile trecătoare

amin călătorilor înspre nicăieri şi niciunde

care mâncaţi doar fripturi decongelate la microunde

amin beau vin rosé în cinstea tuturor

a lumii sublumii şi supralumii

amin sunt o damă de nopţi albe cu lună

drept care viaţa-şi-moartea din mine fac furtună

pe malurile senei am şezut am plâns şi am râs

ca antimistică regină a jetoanelor.

———————————————————————————————————

tristeţile

transparentă ca o foiţă de biblie pe care nu scrie nimic

tristeţea ta e o piele rece şi iute

o mângâi cu periuţa de dinţi

ori cu unghiile tăiate în carne

şi dacă uneori sărut ochii tăi de la depărtare

o fac doar pentru a nu lăsa un sinucigaş să aibă parte de înălţare

absenţa ta peste a mea e o dragoste apăsată lovită

insectele fac şi ele la fel aripă peste aripă

şi păsările fac la fel pe acoperişuri

tu eşti o lance a tristeţii care taie chiar şi cămaşa mea de oţel

respir greoi când mă uit la tine de departe

îmi trebuie o mască de oxigen sau măcar tifon cu eter

ca să trăiesc ca să nu mai trăiesc

de parcă nu ar fi acelaşi lucru

nimic nu e mai dureros ca ochii tăi pierduţi într-un ţinut al nimănui

atunci nu ştiu ce să mai fac

şi cum să nu rămân la mila orişicui

(ceea ce am scris eu acum ar putea oricine să scrie despre oricine)

corp la corp

suflet cu suflet

e ceva aici care nu mai funcţionează omeneşte.

———————————————————————————————————–

ruxandra cesereanu & marius conkan

ieşirea. pe muzică de fanfară şi acordeon

femeia se naşte din craniul bărbatului

lumea stă închisă într-o carapace în podul cu fân

se coboară lumina peste pieile roase femeia şi bărbatul

au mâinile de culoarea unei broaşte sugrumate

oac oac atingerea lor e plină de pradă şi scâncet

femeia şi bărbatul nişte crustacee halucinate

visând în timp ce între pieliţe se aude un sunet de fanfară

dragostea are dinţi de lapte dulci şi cuminţi şi doar din când în când sceleraţi

viaţa-i cu poftă muşcată de ei şi înfulecată

plăcerea are coapsele până-n gât

sâni moi de adulteră de cameleon

şi creier de maimuţă viscerată plăcerea atârnă

icoane în ei firişoare după chipul făcutului

ehei actul dragostei nu este doar un lichid hrănitor

a face dragoste înseamnă şi a-l linguşi pe dumnezeu

a-i cere un mânz sau mai mulţi mânji de marţipan

a face dragoste e doar un prânz ritualic

fără cunună şi manta de răstignit

în podul cu fân pot paşte zeci de turme

strigătele verzi crescute din piei ehei să lăsăm la o parte

păşunatul şi zeii linguşiţi în femeie răsare făcutul

înăuntru ar putea fi o mică scriptură cu ţugui

înăuntru chiar este un psalm rujat pe inimă

o mogâldeaţă necuvântătoare din pricina somnului hibernal

un pui de urs de lup de panteră neagră ori pur şi simplu o catifea

bărbatul şi femeia s-au învelit în catifea şi fac dragoste ca-ntr-un spital de nebuni

oac oac făcutul acesta nu-i doar o carne acoperită cu blană

ceasuri întregi îşi face cuib în femeie

desenează ceruri uterine pentru burta vânată

ceasuri întregi sapă ca o cârtiţă înăuntrul nelumesc

e ca într-un film mut cu dâre de molie

ca şi cum câteva zeci de marsupii ar povesti între ele nopţi în şir

iar povestea lor ar fi un vin-marmeladă

bărbatul şi femeia şi-au reţesut paradisul într-o colivie lichidă

ca un mormoloc are o mie de mâini invizibile face acrobaţii

pe munţi de sare şi coaste

căpşorul lui e o rodie sau un struguraş

picioarele sunt lipite într-o pieliţă fosforescentă

să fie un copil zidit într-o clepsidră de nisip

un minuscul moby dick fără mânie însă şi fără spume la gură

să fie o turbină un vârtej o morişcă un taifun prichindel

copilul i-acum în pântec ca într-o bibliotecă moale

unde cărţile-s necitite lipite şi neasemuite

nu ştie că pântecul e şi o căsuţă de zahăr

în care se spun poveşti despre facerea lumii

întinde un deget zbârcit şi gustă ieşit din găoace

două boabe de cafea cât insomnia furnicii

ACOLO înăuntru era un continent zemuit

şi înghesuit cât într-un buzunar de palton

era o piscină de-mprumut în care alerga
u cai sălbatici şi ponei de jucărie

un maraton cu fetiţe şi adulţi sărind de pe acoperişuri pe saltele de incendiu

haos cald vuiet dulce mierii ţărmuri topite

yachturi plutind în ochiul unei balene înţelepte

paraşutişti plonjând şi trăgând cu ochiul la domnişoarele înotătoare

atlantida cu jungle şi indieni cântând la fanfară

palmieri cuvântători şi oameni de zăpadă

caramel pentru bizonii însetaţi

pentru balenele dogorâte de soare

înăuntru lumea visa grădini suspendate

cerurile erau bucăţi de celofan

ACOLO era palatul lui nabucodonosor

şi elefanţii lui alexandru macedon

farul din alexandria şi limba scoasă a lui albert einstein

monoclul relativităţii în fosfor zglobiu

turnul eiffel şi statuia libertăţii dându-se pe balansoar

alchimişti veseli nemaiscormonind după piatra filosofală

ci doar după aurul roşu al vieţii aici şi acum

ehei ACOLO era moale şi cald ori rece şi tare

sclipirile unor asteroizi umpluţi cu ardoare

şopârle cu ochelari cântând la acordeon

un tango pentru cei care încă n-au obosit să miroase năuca fericire

oac oac se anunţă seismul şi întoarcerea-n lume

ies cu picioarele-nainte ca un mort

dar sunt foarte foarte viu străveziu

în mine zace o broască sugrumată blana mea

burta-i spartă e o roată un tată o fată

mămică de placentă balon de săpun

sub pleoape am ace cu vârf moale înfipte-n hărţile şerpuite

buze cusute cu fir de lână şi palme-păduri

mă dau pe patine cu rotile şi fluier ca la un meci de rugbi

fac bungee-jumping şi mănânc ciocolată

scriptura-i în faţă sunt chiar eu scriptura

o ronţăi am ieşit AFARĂ iată-mă.

texte preluate de pe blogul artistei, http://mesmeeacuttita.wordpress.com