Partenerul care “da totul” intr-o relatie da ceva ce nu a primit cand era mic

1K Shares

Vorbeam in articolul trecut despre dependenta emotionala si problemele legate de dependenta intr-o relatie. Discutam despre partenerul care se simte dependent de celalalt si care, prin cererile constante pe care le solicita, mentine iluzia unei fantasme omnipotente de posesiune si control asupra celuilalt.

In acest articol ma voi refori la o dinamica aparent opusa celei discutate anterior, dar ale carei radacini se gasesc tot in sentimentul de dependenta si felul in care este trait si gestionat. Este vorba despre partenerul mereu atent la nevoile celuilalt, mereu gata sa implineasca orice asteptare, cel despre care se poate spune ca este partenerul care “da totul” intr-o relatie. Adesea chiar asa se si intampla, deoarece acest tip de persoana pune la dispozitia celuilalt dintr-o relatie semnificativa toate resursele afective si materiale de care dispune.

Partenerul care "da totul" in relatie cuplu

Ceea ce face diferenta intre aceasta generozitate si implinirea efectiva pe care o aduce o relatie satisfacatoare este sentimentul constant de zadarnicie si inutilitate resimtit. Cu alte cuvinte, oricat ar darui, oricat din el si din resursele lui ar pune la dispozitia celuialt, are sentimentul constant si dureros ca nu face suficient, ca nu da suficient pentru a-l multumi pe celalalt si pentru a forma o relatie fericita. Toate incercarile de a gasi implinirea personala prin atentia si ingrijirea oferite partenerului esueaza si, in unele cazuri, se traduce prin ceea ce Freud numea “nevroza de destin”. Nevroza de destin implica o existenta in care repetarea unora si acelorasi evenimente, in general dureroase, se intampla cu o forta si o ciclicitate care duce cu gandul la o anumita fatalitate existentiala. Demersul psihanalitic in astfel de cazuri arata ca ceea ce e implacabil in astfel de destine personale nu e dat de un soi de fatalitate exterioara, ci mai degraba de un mecanism psihic inconstient si complicat numit “compulsie la repetitie”.

Cititi aici despre compulsia la repetie in Bolero-ul lui Ravel

Partenerul care “da totul” intr-o relatie are, de asemenea, dificultati legate de dependenta emotionala. Spre deosebire de individul despre care m-am referit in articolul trecut si care folosea dependenta intr-o incercare de mentinere omnipotenta a controlulului, in acest caz, persoana se apara de propriile nevoi legate de dependenta emotionala prin crearea si mentinerea iluziei ca daca se va pune la dispozitia celuilalt nu va fi nevoie sa traiasca propriile sentimente de vulnerabilitate si neajutorare. Altfel spus, pentru a se proteja de propriile sentimente de vulnerabilitate si de trairea unei dependente care e vazuta ca periculoasa, va cauta mereu sa implineasca aceste nevoi pentru celalalt, nu pentru sine. Persoana care traieste mereu pentru bunastarea si implinirea celuilalt reuseste astfel sa nege si sa se apere inconstient de propriile nevoi de a simti si trai dependenta intr-o relatie afectiva.

Dar ce este atat de periculos in a simti si a trai dependenta? Raspunsul se gaseste, asa cum cei care citesc acest site stiu deja, in copilaria mica. Frustrarile si dezamagirile traite in relatie cu ingrijitorii si persoanele semnificative din copilarie isi pun amprenta asupra intregii existente, in special in alegerile de cuplu ulterioare.

Cititi si O relatie toxica e mai greu de parasit decat de trait

Adultul care in relatiile afective importante din viata lui are tendinta sa isi diminueze sau chiar nege propriile nevoi afective si ale carui atentie si energie psihica graviteaza mereu in jurul celuilalt, este un adult care foloseste inconstient aceleasi mecanisme de relationare pe care le folosea si in copilarie. Acesta este partenerul care “da totul”. Adesea, aceste persoane au avut, cand erau mici, o mama care a suferit o depresie invalidanta si care a impiedicat-o sa se ocupe de nevoile afective ale copilului. Or copilul are nevoie de o relatie cu persoana care il ingrijeste pentru a supravietui. In situatiile in care persoana cea mai importanta pentru copil nu poate fi, din diverse motive, disponibila emotional pentru cel mic si nu reuseste sa se acordeze afectiv la nevoile acestuia, copilul va cauta in permanenta o modalitate de relationare la care celalalt sa raspunda intr-un fel. Daca mentinem ipoteza descrisa mai sus in care este vorba despre o mama deprimata, copilul va cauta mijloace de a o inveseli si de a o face sa se simta mai bine. Sigur ca aceste incercari vor esua de cele mai multe ori pentru ca depresia mamei nu poate fi vindecata niciodata de copilul ei. Copilul poate dezvolta insa iluzia ca daca a fost cuminte, sau amuzant, sau de ajutor a reusit, intr-o masura, s-o scoata pe mama lui din depresie, s-o vindece. Cand auziti despre copii despre care se spune, de pilda, ca sunt “clovnii clasei”, aveti mereu in minte ca e foarte posibil ca in familia acelui copil sa se gaseasca o forma clinica sau subclinica de depresie. Acelasi tip de suferinta se poate intalni si in cazul copiilor foarte cuminti si buni la invatatura.

In fiecare adult care, intr-o relatie semnificativa, se pune mereu in slujba implinirii nevoilor celuilalt se afla un copil care incearca in zadar sa-si vindece mama in relatie cu care nu a putut experimenta o dependenta sanatoasa si in care sa nu se simta vulnerabil si amenintat. Este un destin dureros pe care atat femei, cat si barbati il pot trai in incercarea repetata de a gasi alinare pentru o durere uneori prea veche pentru a fi amintita si recuperata.

Sursa foto: https://identity-mag.com/insecurities-vs-love-will-come-winner/

Alexa Bîtfoi

Este psiholog si psihoterapeut specializat in psihoterapie psihanalitica.

You may also like...

1 Response

  1. Ioana says:

    Rezonez foarte mult cu ceea ce ati scris in acest articol si simt nevoia sa comentez un pic:

    Pe langa depresia mamei, poate fi vorba si de o mama imatura sau narcisica care raneste/neglijeaza copilul de multe ori intentionat sau o mama ”inghititoare” careia copilul trebuie sa ii ofere atentie, ingrijire pentru a supravietui psihic in primul rand. Rezulta un comportament si o viata la limita supravietuirii si o predispozitie catre dependenta de alte persoane care ii ofera ceea ce ar fi trebuit sa ii ofere parintele in copilarie. Uneori, aceasta dependenta apare si in relatii cu persoane asemanatoare parintelui, creandu-se o simbioza negativa marcata de fatalitate, extrem de greu de suportat, ca un supliciu, neexistand posibilitatea fizica sau psihica de departare, ci doar de disociere sau sacrificare.

    De multe ori chiar persoane cu un profil sau comportament asemanator mamei sau tatalui fac parte din acest cerc al dependentei si repetitiei, nefiind vorba de o simpla proiectie din trecut.

    Despre negarea propriilor nevoi afective as putea spune si ca uneori acestea nu prea exista in cazul dependentilor in acest gen de relatii. Ei prefera sa nu le aiba sau nu stiu sa aiba asemenea nevoi, fiind simtite ca un motiv sau cauza a agresiunii in copilarie din partea adultului plictisit, imatur sau narcisic, nu neaparat depresiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.