Cum sa punem limite copiilor

Distribuie pe...
Share on Facebook55Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn1

cum sa punem limite copiilor

 

Cum sa punem limite copiilor ? iata o tema foarte sensibila si complexa asupra careia va propun sa ne aplecam atentia in cele ce urmeaza. A pune limite copiilor a devenit o sarcina dificil de indeplinit pentru adulti cu atat mai mult cu cat observam in jurul nostru pareri contradictorii despre metodele de disciplinare a copiilor. Intalnim, cu precadere, doua atitudini: fie cea autoritariana care impune copilului limite de cele mai multe ori cu forta, fie atitudinea extrem de permisiva in care nu exista limite ferme si in care copilului i se da permisiunea sa actioneze intotdeauna dupa propriul plac. Ambele atitudini nu sunt sanatoase pentru copil si au consecinte dureroase asupra dezvoltarii personalitatii in crestere.

Cum sa punem limite copiilor : intre nevoia de structura si de asteptari

Inainte de a stabili modalitati adecvate de stabilire a limitelor, trebuie sa stim ca limitele si ordinea sunt esentiale pentru copil si pentru dezvoltarea emotionala a acestuia. Copilul nu poate sa decida singur pentru ca el este, la propriu, neputincios si dependent de un adult. El are nevoie sa se sprijine pe adultul de langa el la fiecare pas. Aceasta este o conditie necesara in dezvoltarea autonomiei la copii. In al doilea rand, subliniez faptul ca limitele si ordinea incep cu ingrijirea si educarea copilului. Prin urmare, copilul are nevoie sa i se puna limite chiar din primele luni de viata, cand incepe sa exploreze activ mediul inconjurator. Mama ii va spune ferm “nu e voie acolo” bebelusului care se indreapta catre priza. Daca bebelusul se va apropia insa de priza, mama il va opri spunanadu-i in acelasi timp “nu” de cate ori va fi necesar pana cand bebelusul va internaliza aceasta limita si se va putea opri singur din impulsul, natural de altfel, de a duce degetul la priza.

Cand ne gandim la modalitati adecvate de disciplinare a celor mici, la cum sa punem limite copiilor in asa fel incat acestea sa il ajute pe copil si sa nu-i anuleze individualitatea, trebuie sa avem in minte ca mare parte din sarcina noastra se bazeaza pe dorinta copiilor de a-i multumi pe cei semnificativi pentru ei. Or copiii vor sa faca pe plac persoanelor semnificative pentru ei din doua motive:
– pentru ca iubesc persoanele care au grija de ei si vor sa obtina aprobarea si respectul acestora;
– pentru ca le este frica.
Sigur, daca un copil asculta de teama ca i s-ar putea intampla ceva rau, el va ajunge un copil anxios, inhibat si interdictiile celor din jur vor avea rolul de a-l destructura psihic. Este cunoscut faptul ca persoanele care au fost de mici disciplinate prin frica sunt expuse riscului de a face exces de alcool si de a manifesta comportamente delicvente. La celalalt pol, cand disciplina este exprimata cu multa empatie si grija, copiii se simt bine cand se conformeaza. Ei stiu ca adultii au niste asteptari cu privire la actiunile lor, iar cei mici se vor simti incurajati si puternici sa stie ca cineva este mandru de ei.

Cum sa punem limite copiilor : pedeapsa sau invatare?

Daca am stabilit deja ca, inca de mici, copiii au nevoie sa li se puna limite cu grija si empatie si ca ei vor dori in mod natural sa-l asculte pe un adult pe care il investeste cu iubire si respect, sa trecem acum la metode practice prin care putem sa implinim cu succes nevoia de structura si limite a copilului. Pentru ca disciplina copiilor sa fie adecvata nevoilor si personalitatii lor, e nevoie sa stim ca ea se bazeaza pe invatare si nu pe pedeapsa. Pedeapsa este adesea considerata o forma de disciplinare fara a intelege efectele sale nocive pe termen lung.

Cititi aici despre efectele pedepselor aplicate adolescentilor

Cand copilul greseste si incalca o interdictie, de multe ori el este pedepsit. Pedeapsa presupune o privare de ceva ce-i face placere copilului (sa se joace cu jucaria preferata, sa iasa afara, sa se uite la televizor etc.). Insa acest tip de pedeapsa isi va dovedi eficienta doar daca cel mic l-a investit deja cu iubire pe adultul care aplica “masura de corectie” si daca astfel el va simti ca l-a suparat sau dezamagit pe cel drag. Desi pedepsele par eficiente in acest punct, de fiecare data cand va fi pedepsit, copilul va simti ca pierde iubirea adultului. Consecintele sunt fie reconcilierea dintre cei doi si corectarea comportamentului celui mic, fie, din pacate, retragerea copilului din relatie si accentuarea sentimentului de lipsa de valoare si capacitate de a se face iubit. Linia intre cele doua reactii este extrem de fina deoarece nu stim cat de dureros resimte un copil aplicarea unei pedepse fata de un altul. Prin urmare, este recomandat ca disciplina sa fie considerata un demers de invatare, gradual si pe termen lung. Copiii invata din relatiilor lor cu noi si isi creaza asteptari de la aceste relatii. Ei nu invata doar din ceea ce le spunem, ci si din modul in care relationam cu ei si, mai ales, din exemplul nostru propriu. Daca vrem sa-l invatam pe un copil generozitatea si empatia, el va fi atent mai ales nu la ceea ce ii spunem noi ca definitie a empatiei si generozitatii, ci la felul in care avem noi rabdare sa-i ascultam pe cei mici si la felul in care ii facem sa se simta intelesi si apreciati. Nu cum sa punem limite copiilor in asa fel incat sa nu deranjeze ar trebui sa fie obiectivul adultilor, ci autodisciplina. Autodisciplina presupune internalizarea limitelor si construirea unui set de principii generale care sa ne ghideze viata de adult.

Vezi ce inseamna autodisciplina la copil si cum se dobandeste

Cum sa punem limite copiilor : exemplu

Sa luam situatia unui copil care isi loveste repetat fratele mai mic sau ii strica jucariile
1. Folosim masuri care sa impiedice actiunea (imobilizarea, izolarea) pana cand emotia foarte puternica a copilului scade in intensitate. Un copil care loveste pe un altul trebuie ca experimenteaza o furie coplesitoare.
2. Dupa ce emotia scade in intensitate, vorbim cu copilul si ii explicam de ce este nevoie de limita, dupa caz. Adesea acest pas, cel mai important, este omis. Se aplica doar izolarea copilului, fara a i se explica ulterior rolul limitei si pentru a se restabili relatia de incredere intre cei doi.
De pilda, adultul ii spune copilului

Si acum haide sa vorbim. Asta e ceva ce nu ai voie sa faci. Nu ai voie sa-l lovesti pe fratiorul tau, nici pe alti copii si nici sa strici jucariile lor. De fiecare data cand vei face asta, eu va trebui sa te opresc. Te voi opri pana vei reusi sa te opresti tu singur.

Copiilor mai mari le cerem cooperarea:

Cum sa te opresc? Am nevoie de ajutorul tau. Spune-mi ce ar trebui sa fac ca sa te ajut.

Sursa foto: adwonline.ae

Alexa Bîtfoi

Este psiholog si psihoterapeut pentru adulti, copii si adolescenti.

You may also like...

Lasa un comentariu