Cum să alegi un psihoterapeut bun și capcanele intuiției în găsirea terapeutului potrivit

653 Shares

Abordăm astăzi unul dintre cele mai căutate subiecte în spațiul online destinat domeniului psi, anume alegerea psihoterapeutului. La o simplă căutare pe Google observăm cu ușurință că alegerea terapeutului este condiționată de calificativul “bun”. Cu alte cuvinte, cele mai multe căutări implică termenii “psihoterapeut bun” urmați de orașul sau sectorul dorit (de exemplu, “psihoterapeut bun București, Iași, Cluj” etc. sau “psihoterapeut București sector 3” etc.). Eventual, sunt specificate detalii care țin de abordarea profesională (psihoterapeut pentru adulți, psihoterapeut pentru copii sau psihoterapie de cuplu, terapie individuală etc.) și de natura suferinței sau a dificultăților pentru care se cere ajutor terapeutic (depresie, anxietate, divorț, doliu, probleme profesionale etc.).

Psihoterapeut bun bucuresti cum sa alegi intuitie psihanaliza

Începem explorarea noastră cu observația că, în România, alegerea terapeutului se face fie printr-o recomandare a unei persoane investite cu încredere (medic, prieten, membru al familiei etc.), fie online, căutând pe internet psihoterapeutul potrivit. Ambele metode au în comun faptul că persoana care decide începerea unei psihoterapii își dorește și se așteaptă, pe baza recomandării unei persoane cunoscute, în primul caz, sau a căutării pe internet, în cel de-al doilea, să găsească un psihoterapeut bun pentru ea. Ce înseamnă “bun” pentru acel individ se va decela în însuși procesul terapeutic. Putem observa, într-o primă instanță, că dorința de a lucra cu un psihoterapeut bun trimite către un ideal născut, probabil, dintr-o frustrare: îmi doresc un terapeut bun pentru că simt că am fost frustrat, în viața mea, de prezența unei persoane suficient de bune care să mă susțină și să mă asiste. Totodată, psihoterapeutul bun este investit cu calități deosebite, uneori hiperbolizate, care pot indica anumite răni narcisice ale pacientului care proiectează asupra terapeutului astfel de atribute. Un psihoterapeut bun, în opinia mea, înseamnă un terapeut care, dincolo de aspectul flatant sau, dimpotrivă, deranjant al atributelor cu care îl investește pacientul său, reușește să înțeleagă cum anume s-au născut aceste așteptări în mintea pacientului, ce spun acestea despre experiența sa internă și cum va restitui apoi aceste descoperiri pacientului în așa fel încât acesta din urmă să afle ceva nou despre sine.

Există, desigur, aspecte ce țin de etica și deontologia profesiei de psiholog și de psihoterapeut care asigură calitatea și eficiența actului terapeutic. Acestea se referă la pregătirea profesională a psihoterapeutului, la îndeplinirea exigențelor de formare specifice orientării terapeutice la care este afiliat, la aspectul confidențialității, la respectul față de pacient și față de funcționarea lui psihică. Se cunoaște că psihoterapeutul nu dă sfaturi sau reguli de bună-purtare și nu folosește ședința de terapie în scopuri personale precum să răspundă la telefon sau la emailuri, să vorbească despre experiențele sale sau ale altor pacienți în defavoarea situației terapeutice actuale. De asemenea, relațiile din afara cabinetului între pacient și terapeut sunt evitate, iar contactul fizic între cei doi nu este încurajat. Nici gratificările, nici judecățile diagnostice sau judecățile morale nu trebuie să facă parte din comportamentul unui psihoterapeut. Contractul terapeutic care vizează durata, frecvența ședințelor, plata, vacanțele, încheierea psihoterapiei trebuie respectat de ambele părți.

Acestea sunt câteva direcții generale, orientative, dar necesare în alegerea unui psihoterapeut. În continuare, vom explora câteva dintre aspectele inconștiente care țin de alegerea terapeutului. Pentru că, da, alegerea psihoterapeutului, la fel ca alegerea partenerului de viață sau a profesiei cuprinde o latură inconștientă. Cu alte cuvinte, este vorba, într-o bună măsură, despre o alegere inconștientă. O parte semnificativă dintre cei care decid începerea unei psihoterapii se orientează în alegerea terapeutului în funcție de predispoziția inconștientă pentru modelul medical sau pentru modelul amical. Modelul medical presupune existența, fie în mintea pacientului, fie în realitate, a unui terapeut înzestrat cu autoritate, cu putere, cu admirație. Este vorba despre o imagine, adesea idealizată, a unei figuri omnipotente față de care există așteptări magice. Conform acestei dinamici pacientul dorește un psihoterapeut bun, puternic care să rezolve repede și eficient eventualele hibe emoționale sau relaționale. Multe abordări terapeutice care se bazează îndeosebi pe sugestie fac parte din modelul medical. Această abordare recurge la infantilizarea pacientului prin metode și tehnici care condiționează vindecarea de efortul conștient al acestuia de a asculta și de a-și face temele, asemenea unui elev silitor.

Modelul amical, spre deosebire de cel medical, presupune eliminarea oricăror diferențe dintre terapeut și pacientul său. Gratificările și chiar seducția din partea terapeutului sunt încurajate, iar pacientul descrie situația terapeutică drept una preponderent recreativă în care are parte de mult “fun”, ca o discuție la cafea cu rol liniștitor sau, cel mult, cathartic. Terapeutul este investit ca un prieten, iar, în unele cazuri, dezvoltă și în realitate o relație de prietenie cu pacientul său. Într-o astfel de dinamică pacientul va căuta mereu o alianță, un suport emoțional în terapeutul său, fiindu-i teamă, în realitate, de angajarea într-un proces autentic de autoreflecție și de schimbare.

Deși există psihoterapeuți care își desfășoară activitatea fie conform modelului medical, fie conform modelului amical, e necesar să știm că modelul psihoterapeutic autentic nu se sprijină pe nici unul din cele două modele. Lucrurile se complică și mai mult dacă ținem cont de alegerea inconștientă a pacientului pentru terapeutul său. E răspândită ideea conform căreia folosirea intuiției ar trebui să fie decisivă în alegerea psihoterapeutului. Există persoane care văd foarte mulți terapeuți convinse fiind că intuiția le-a spus că nici un terapeut nu e potrivit pentru ele. Și continuă să caute. Aceste căutări durează, uneori, toată viața. Aceste persoane nu își dau seama, de pildă, că însăși ceva profund din personalitatea lor le împiedică să aibă încredere că poate exista cineva pe care să se poată sprijini fără să se simtă într-un mare pericol. În rădăcinile psihicului lor există sentimentul dureros că nimeni și nimic nu le poate ajuta cu adevărat. Această dinamică este specifică îndeosebi funcționării psihice borderline, o patologie caracteristică vremurilor noastre. Vedem cum într-o astfel de situație intuiția acționează în defavoarea pacientului și a vindecării sale. Un alt exemplu este dat de situația în care pacientul, pe baza intuiției sale, alege un terapeut care este seductiv sau, dimpotrivă, foarte autoritar. Și în acest caz, alegerea este în defavoarea pacientului.

Un psihoterapeut bun, pentru mine, înseamnă un psihoterapeut care să cunoască experiența inconștientului și pe cea a transferului. A avea experiența inconștientului înseamnă, în primul rând, a avea experiența propriului inconștient. Acest lucru se dobândește după o îndelungă analiză personală în care viitorul terapeut trece, el însuși, printr-un proces terapeutic riguros. Apoi, câte ceva despre ce înseamnă experiența inconștientului puteți afla și din lecturarea articolelor de pe acest site unde încerc să surprind firul roșu al suferințelor, problemelor, simptomelor, alegerilor noastre, fir care duce, întotdeauna, la ceva inaccesibil conștiinței.

Citiți aici despre terapia psihanalitică și despre felul în care funcționează

A avea experiența transferului este ceva specific psihanalizei și merită un articol dedicat. Voi spune acum doar că transferul ține de felul inconștient în care ne apropiem și în care investim pe fiecare persoană importantă pentru noi, inclusiv pe terapeutul nostru. Alegerile de care vorbeam mai sus și care erau legate de atributele pe care le proiectăm sau le dorim în terapeutul ales fac parte din transferul nostru, adică de ceva ce ține de aspecte foarte intime din noi, și prea puțin de ceea ce este, în realitate, psihoterapeutul. Un psihoterapeut bun va utiliza aceste informații pentru a-și cunoaște mai bine pacientul și pentru a-l înțelege într-un mod profund. Transferul este, în același timp, cel care îl ghidează pe terapeut atât în lumea internă a pacientului său, cât și în realitatea externă unde el, psihoterapeutul, nu este nici zeu așa cum uneori îl vede pacientul, nici un căpcăun tiranic așa cum, alteori, este perceput de pacient.

Citiți aici despre definiția transferului și felul în care se utilizează în psihoterapie

Totodată, înțelegerea transferului în cadrul procesului terapeutic este cel care ne va ajuta, ca pacienți, să mai îmblânzim din idealizările inițiale, să înțelegem cum și de ce l-am ales pe psihoterapeutul nostru și în ce fel această alegere vorbește despre ceva semnificativ din trecutul nostru timpuriu.

Sursa foto: www.britishpsychotherapyfoundation.org.

Alexa Bîtfoi

Este psihoterapeut pentru copii si adulti, specializat in psihoterapie psihanalitica.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.