Copilul imaginar: cand conflictele inconstiente ale parintilor umbresc destinul copilului

Copilul imaginar foto

Copilul imaginar – mai intai copilul se naste in mintea mamei si a tatalui lui: despre afiliatie, transmiteri transgenerationale si influente fantasmatice

Serge Lebovici s-a distins intre marile figuri ale psihanalizei prin preocuparea clinica si teoretica pe care a avut-o asupra interactiunilor precoce dintre mama si bebelus. Arborele vietii, unul dintre conceptele care l-au consacrat pe Lebovici, reprezinta o metafora vie care descrie atat atasamentul dintre mama si copilul sau, cat si procesul activ de inscriere intr-un proces de filiatie de afiliatie. Pentru Lebovici, afiliatia reprezinta un proces complex prin care subiectul va adopta cultura din care face parte, traditia si urmele lasate de predecesorii sai. Afiliatia se construieste plecand de la influenta conflictelor infantile ale parintilor asupra dezvoltarii bebelusului. Vorbim, asadar, de o transmitere transgenerationala cu rol deosebit de important in procesul de parentalitate.

Alaturi de influentele transgenerationale care il inscriu pe copil in arborele familiei sale, in genograma sa, Lebovici vorbeste despre o serie de influente fantasmatice dintre parinti si noul nascut care isi vor lasa amprenta asupra identitatii lui.

Copilul ia nastere in mintea mamei si a tatalui printr-o serie de reprezentari chiar inainte ca acesta sa apara, propriu-zis, pe lume. Aceste reprezentari sunt incarcate de afecte si de productii mentale complexe si se vor consitui in ceea ce Lebovici numeste “copilul imaginar”. Acesta se diferentiaza de bebelusul real pe care mama il tine in brate si cunoaste patru forme de manifestare: copilul imaginar, copilul fantasmat, copilul mitic si copilul narcisic.

Cititi si Ce este un bebelus?

Ce este copilul imaginar

Copilul imaginar este reprezentantul dorintei de a fi insarcinata. Valoarea sa este una narcisica deoarece cultura in care traim promoveaza ideea de calcul exact al conceperii si aparitiei unui copil, fapt ce pune presiune asupra copilului incarcat cu proiectiile parintilor. Este vorba despre copilul menit a rezolva totul, a repara totul si a implini ambitiile cele mai inalte ale parintilor. Aceasta dorinta alimenteaza in permanenta reveriile mamei cu privire la viitorul bebelus. Dupa primul trimestru de sarcina, viitoarea mama va fi pregatita sa o anunte pe mama ei ca va deveni bunica. Va alege, impreuna cu partenerul, prenumele copilului dupa ce ii vor fi aflat sexul. Vor fi trasate asfel primele directii ale mandatului transgenerational.

Alegerea prenumelui copilului este semnificativa deoarece poate scoate la iveala anumite secrete de familie sau amintiri vechi incarcate de semnificatie. Numele copilului va purta incarcatura afectiv mnezica transmisa de parinte. Copilul poate fi imaginat, de asemenea, ca fiind reincarnarea unor “fantome” din trecutul parintilor, a unor persoane semnificative pentru parintii care proiecteaza asupra copilului continuturile afective si fantasmatice pe care le-au trait in relatie cu alte persoane din familie.

Cititi si Privatizarea copilariei: despre parintii-elicopter si copiii-minune

Bunicii joaca, de asemenea, un rol imporant prin aceea ca, prin intermediul copilului,

parintii ii regasesc pe bunicii acestuia, al caror rol este fixat astfel in imaginatia copiilor lor si eventual in conduita nepotilor lor. (Arborele vietii, Elemente de psihopatologia bebelusului, Serge Lebovici, Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2006)

 

Copilul imaginar: Ce este copilul fantasmat?

Copilul fantasmat este reprezentantul conflictelor infantile oedipiene refulate, in special ale mamei, care, la varsta maturitatii sexuale, se transforma in dorinta de a avea un copil.

Intr-un registru simbolic, este vorba despre bebelusul care este copilul adoptiv al bunicului matern. Daca viitoarea mama a suferit maltratari din partea tatalui sau, tendinta va fi sa deplaseze aceste suferinte asupra copilului sau si astfel sa il maltrateze, la randul sau, pe propriul copil. Copilul fantasmat, fiind rodul dorintei oedipiene, va fi incarcat cu rusinea si culpabilitatea traite de viitoarea mama in relatie cu mama sa.

 

Copilul imaginar: Ce inseamna “copilul mitic”

Copilul mitic a fost numit astfel de catre Dominique Cupa-Perrard care facea referire la mitul lui Oedip. Oedip a fost, intre altele, obiectul unui mit. Lebovici continua aceasta idee si descrie prin copilul mitic pe copilul asupra caruia se proiecteaza continuturi culturale si mediatice. Odata cu ingrijirile pe care le ofera bebelusului, mama ii transmite acestuia si cultura si traditia din care face parte. Acest aspect este foarte important pentru sanatatea psihica a copilului. Nedeterminarea culturala poate duce la manifestari psihopatologice ale bebelusului si copilului.

 

Copilul imaginar: Ce inseamna “copilul narcisic”

Copilul narcisic ia nastere odata cu investirile narcisice pe care parintii le fac asupra copilului lor. Astfel, observa Lebovici,

ipoteza narcisismului primar permite nu numai intelegerea faptului ca Selful poate deveni obiect de investire al energiei psihice, ci si ca desfasurarea sa, prin miscarile de investire parentala, constituie insasi bazele procesului de subiectivare, adica nasterea unui Self reprezentat ca experienta a unei continuitati a trairii corporale si psihice. (Arborele vietii, Elemente de psihopatologia bebelusului, Serge Lebovici, Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2006)

Cititi si Despre copiii neiubiti ai mamelor ca rani narcisice

Copilul imaginar 1

Copilul imaginar si scenarii ale parentalitatii

Iata, asadar, cat este de important pentru procesul parentalitatii sa distingem intre copilul imaginar si cel real. Multe dintre dificultatile care apar in interactiunea dintre parinti si copil isi au radacina in imposibilitatea parintilor de a-l vedea pe copilul lor real, dezbracat de proiectiile, fantasmele si mandatele transgenerationale de care cel mic este impovarat.

Sigur ca un parinte are cele mai bune intentii in ceea ce-l priveste pe copilul sau, insa exista aspecte inconstiente pe care parintele le pune in copil si care, in functie de gradul de rigiditate al acestora, pot influenta negativ dezvoltarea psihica sanatoasa a copilului. Putem vorbi, in acest caz, despre copilul care devine un simptom al familiei sale, al unuia dintre parinti sau chiar al ambilor. Un simptom intr-un tablou al unui scenariu psihic inconstient care, pentru a-si gasi rezolvarea si a putea sa se reinscrie pe traseul cresterii si sanatatii psihice e nevoie sa fie decodat si sa-si gaseasca un sens in propriul context familial. Cu alte cuvinte, uneori, vindecarea copilului este conditionata de un travaliu psihoterapeutic cu parintii care sa-i ajute sa inteleaga felul in care propriile conflicte, fantasme, proiectii inconstiente interactioneaza intr-o maniera in care ajung sa produca suferinta psihica.

Cititi si Cand sa merg cu copilul la psiholog

Surse foto: https://goo.gl/images/waui8u; https://goo.gl/images/Mc1sKC;

Alexa Bîtfoi

Este psiholog si psihoterapeut specializat in psihoterapie psihanalitica.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.