Cum bine spunea cineva pe ritmuri de funk, lucrurile bune vin dacă le-aștepți. Se pare că, pentru mine, ele-au început să se concretizeze cam așa:

http://www.cafegradiva.ro/2011/10/iii-conferinta-internationala.html

http://www.cafegradiva.ro/2011/10/franco-de-massi-la-bucuresti.html - Franco de Massi la București – (Ne-a spus ca, de fiecare data cand se confrunta cu o problema, se simte motivat sa scrie o lucrare. De exemplu, lucrand cu un pacient pedofil si masochist, a simtit nevoia sa aprofundeze domeniul perversiunii. Simtea ca are mari dubii si dificultati cand il asculta si ca pur si simplu nu putea fi empatic fata de el, iar impasul se anunta ca fiind inevitabil; ca sa il depaseasca, a citit mult si a inceput sa vizioneze filme despre perversiuni. Apoi a scris lucrarea Perversiunea sado-masochista. A constatat ca perversiunea este o tehnica de excitare mentala autogenerata (eu m-am gandit la masturbare) si care apare din cauza izolarii mintii (aici cred ca s-a referit la lipsa contactului relational). Spune ca perversiunea este bazata pe dorinta de a domina si a abuza, dar si de a fi dominat si abuzat.)

http://www.cafegradiva.ro/2011/10/s-deschis-cea-de-iii-conferinta.html (În deschiderea oficială a Conferinţei Internaţionale de Psihanaliză 2011, preşedintele Societăţii Române de Psihanaliză, dl Cornel Irimia, a făcut un istoric al SRP, prilejuit de faptul că în luna iulie a acestui an societatea a devenit din grup de studiu – societate provizorie, ultima etapă înainte de transformarea în societate cu drepturi depline în cadrul Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză. Discursul său s-a axat apoi pe întrebarea dacă există azi o psihanaliză sau mai multe, subliniind faptul că pluralismul în psihanaliză s-a accentuat în ultimele decenii, de unde şi dificultatea azi de a şti ce este şi ce nu este psihanaliză. Ce model teoretic să adoptăm? Se spune adesea că depinde de pacienţi, dar părerile sunt împărţite. S-ar putea afirma totuşi că terenul comun al tuturor tendinţelor şi orientărilor îl reprezintă activitatea clinică, accentul pus pe transfer şi pe contratransfer, pe asociaţiile libere şi pe atenţia flotantă.)

http://www.cafegradiva.ro/2011/10/brindusa-orasanu-spatiul-si-timpul.html - Brînduşa Orăşanu: Spaţiul şi timpul contratransferului – (Ca vignetă clinică, dna Orăşanu a ales un caz din tinereţea lui W. R. Bion, care este chiar cel al marelui dramaturg Samuel Beckett. Comentariile îi aparţin lui Didier Anzieu, care a arătat cum Beckett, după o perioadă bună în analiză, a început să se simtă tot mai rău. În această situaţie, Bion îi cere să se separe de mamă, la care Beckett ţine foarte mult. Pacientul se opune însă, coalizându-se în schimb cu mama şi chiar ieşind din analiză. Anzieu arată că Bion avea dreptate în ceea ce gândea, dar nu trebuia să şi spună: Beckett ar fi trebuit să fie capabil să se separe singur. Ceea ce dezvăluie îndemnul lui Bion este contratransferul său. Subestimat nu a fost doar transferul matern, ci Beckett însuşi, în iubirea pentru mamă.)

http://www.cafegradiva.ro/2011/10/rodica-matei-rolul-semnificantilor.html – Rodica Matei: Rolul semnificantilor corporali in travaliul psihanalitic – (Conduitele adictive sunt aparari impotriva dezintegrarii psihosomatice. Corpul devine depozitar al memoriei. Regresia acestor pacienti in terapie presupune faptul ca lipseste sentimentul de continuitate, iar corpul nu este integrat. Analistul poate sa aiba sentimentul de esec pentru ca noi suntem formati ca psihanaliza sa fie o terapie a cuvantului. Este o reactie narcisica faptul ca nu suntem gratificati de catre pacient prin insight-uri.)

http://www.cafegradiva.ro/2011/10/vasile-dem-zamfirescu-regula.html – Vasile Dem. Zamfirescu: Regula abstinenţei şi contratransfer – (Ce consecinţe are pentru pacient un model închis al minţii, precum în psihanaliza clasică? În această concepţie, psihanalistul este obiect al pulsiunilor, iar transferul e o reeditare a dorinţelor şi a istoriei personale a pacientului. Prin urmare, analistul trebuie să fie neutru şi să asigure un dozaj potrivit de frustrare-gratificare. Cu toate acestea, chiar scrierile lui Freud sunt contradictorii în această privinţă, iar pe de altă parte au existat critici radicale chiar în interiorul psihanalizei clasice. O primă distorsiune introdusă de perspectiva clasică ar fi conceperea terapiei ca o interacţiune dintre o persoană bolnavă şi una sănătoasă, pe când în realitate este vorba despre două personalităţi, distincte; este primejdioasă idealizarea poziţiei analistului, ca arbitru, iar aici regula abstinenţei este în mare măsură implicată.)

http://www.cafegradiva.ro/2011/10/irena-talaban-contratransferul.html – Irena Talaban: Contratransferul psihanalistului si credintele pacientilor - (Primul caz prezentat a fost al unei femei cu un fel de delir religios, respinsa la manastire de catre calugarite, care i-au recomandat ca mai intai sa se ingrijasca de sanatate. Psihanalista a fost foarte contrariata de faptul ca aceste calugarite au putut sa faca distinctia intre patologia cu tema religioasa a acestei femei si cerintele credintei. Pana la urma, nu a putut urma nici terapia psihanalitica si, dupa sedintele preliminare, i-a scris o scrisoare de incheiere analistei spunandu-i ceva de genul ca nu poate urma o terapie care sa coboare atat de profund in sufletul sau, iar pentru ca nici la manastire nu se poate intoarce nevindecata, regreta ca nu exista o solutie de mijloc intre terapia mistica si psihanaliza…)

http://www.cafegradiva.ro/2011/10/ilany-kogan-psychoanalysis-in-shadow-of.html - Ilany Kogan: Psychoanalysis in the shadow of terror – Dealing with anxiety in a period of crisis – (Tema prezentării a fost, cum o arată şi titlul, nu una obişnuită. Este vorba despre practicarea psihanalizei “în umbra terorii”, în Israel, vorbitoarea referindu-se pe experienţa personală. O întrebare deloc întâmplătoare a psihanaliştilor israelieni este: Care e locul psihanalizei în vremuri de război? Care e relaţia dintre realitatea internă şi cea externă în aceste condiţii? Cum poţi trata cu analizandul şi anxietăţile lui în astfel de situaţii?)