http://liveweb.arte.tv/fr/video/Matana_Robert_s_Coin_Coin_au_Musee_du_Quain_Branly/
ps: dac-ar fi să fac un film, genul ăsta de muzică l-aș folosi pe coloana sonoră, înțelegi?
later edit: am facut o mica obsesie cu piesa asta. si nu garantez ca n-o sa se transforme intr-una mare 
”(…) Nici Marcel și nici Art nu și-au dat seama ieri că Johnny nu era nebun când și-a scos pantofii în sala de înregistrări. Johnny avea nevoie în secunda aceea să atingă podeaua cu tălpile, să se simtă legat de pământul pentru care muzica lui înseamnă o confirmare, și nu o fugă. Căci simt asta și în muzica lui Johnny, că nu fuge de nimic, nu se droghează pentru a evada, ca majoritatea ce au acest viciu, nu cântă la saxofon ca să se pitească într-o tranșee de muzică, nu-și petrece săptămâni închis în clinici de psihiatrie ca să se simtă la adăpostul tensiunilor pe care nu e-n stare să le suporte.
ce mai bossa nova aveam în anii 70! ♥
‘Even as a devoted fan of Eels, I rarely come across an album as stuffed with fear, loathing and self-disgust as this one. It opens with Like Them, a miserable state-of-the-nation address in which a parent tries to find the balance between behaviour that might keep a child safe in today’s Britain and uncontrolled paranoia. Then it’s on to Drug Time (“In my whole life, I’ve never been clean”) and Failed Suicide Club.
If driving fast cars you like,
If low bars you like,
If old hymns you like,
If bare limbs you like,
If Mae West you like
Or me undressed you like,
