Pe Ana nu am cunoscut-o personal. Ne-am intersectat de câteva ori totuși drumurile în virtual. Aveam o pasiune comună: psihanaliza. De câteva ori i-am vizitat blogul. Citeam articolele despre conceptele fundamentale ale psihanalizei. Erau prezentate într-o manieră jucăușă, magnetică, de-ți venea mai mare dragul să citești. De fiecare dată, citindu-i postările, îmi spuneam “va fi o analistă grozavă”. Nu știam încă nimic despre suferința ei, despre diagnosticul ăla de DSM-IV (tulburare maniaco-depresivă) ce avea s-o hăituiască până-n ultima clipă. I-am citit blogurile când deja a fost prea târziu pentru a mai cunoaște-o vreodată și-n realitate. Speram ca drumurile profesionale să ni se intersecteze din nou. Nu doar în virtual.

În semn de solidaritate pentru conștientizarea ochilor care traversează aceste spații blogosferica asupra efectelor unei astfel de tulburări, colegii Anei au propus ca fiecare să scriem ceva despre implicațiile greutății pe care Ana o purta sisific. Nu vreau să cad acum pradă conceptualizării care sărăcește atât de mult ființa umană în complexitatea ei și să-ncep a înșira despre psihoza maniaco-depresivă. O s-o fac altă dată. De data asta, vreau doar să spun că Ana, înainte de boala ei, a fost un OM. De-aici mai departe, o las pe ea să-și descrie singură chinul pe care, în cele din urmă, nu l-a mai putut îndura.

bite me!
17 April 2008
Cei care cred ca a cadea in depresie sau a te ridica de acolo este alegerea ta…. cei care cred ca “terapia prin actiune” functioneaza… cei care cred ca depinde de tine sa nu mai fii deprimat… cei care cred ca sinuciderea este o lasitate… cei care cred ca a baga capul sub chiuveta te scoate din depresie… cei care cred ca “depinde de persoana”, si ca “persoanele puternice” nu cad in depresie… cei care cred ca depresivii sunt de fapt niste mofturosi sclifositi…
Ce sa spun… tu esti Mircea? Muie ba! (text preluat de pe unul dintre blogurile Aneimaria, http://ixtab.weblog.ro )