![Too much love will kill you [Sado-maso blues bar]](http://www.alexaplescan.ro/wp-content/uploads/2011/03/ratuste_2.jpg)
Când aveam 3 ani, nu știam că versurile de căpătâi ale lui Freddie Mercury aveau să ajungă motto-ul destinului meu. Nu pot spune că aveam preocupări neobișnuite pentru un copil de 3 ani. Ce-i drept, preferam să mă joc cu rățuștele în loc să asist la aceleași jocuri simbolice tâmpite „de-a tata și de-a mama” specifice puștilor de pe strada mea, puștilor din Europa mea și chiar puștilor de pe întreg globul pământesc care se află în procesul de evoluție psihică la debutul complexului Oedip.
Evaluare, Consiliere, Psihoterapie
Archive for March, 2011
A fi analist
A fi analist nu e o profesie, ci o stare. Această stare este fragilă, dureroasă, labilă, uneori ereditară, dar nu se dobândește ci se caracterizează prin faptul că devii cel mai adesea posesorul ei fără să-ți fi dorit-o, și aceasta de la cea mai fragedă vârstă. (…)
Prima întrebare este deci: ce anume în dezvoltarea unui copil foarte mic, care abia începe să vorbească, deși aude dintotdeauna, anunță că în evoluția sa se va înscrie capacitatea de ascultare. (Și nu contează, în fond, că va deveni analist, ceea ce e de luat aici în considerare va fi prezența, pentru el constantă, chiar obsedantă, a discursului latent al celuilalt.).
Experiențe polanskiene în spitalele din România
Întotdeauna am avut o repulsie pentru spitale. De la mirosul specific de dezinfectant amestecat cu mâncare ieftină de cantină până la atmosfera ”albă” de cavou, totul îmi produce o greață viscerală. Nu la fel pot spune despre spitalele de psihiatrie pentru care, inițial aveam un alt soi de teamă, o apărare sub formă de rezistență împotriva nebuniei, pe care mi-am domolit-o totuși cu timpul. Așadar, încerc să evit spitalele pe cât posibil. Tocmai de-aia m-am făcut psiholog clinician. Ironic, huh? Nu, doar masochist.
Complexul lui Portnoy – între mama devoratoare și apărările de tip pervers
=== tot omul bolnav scâncește după mama; dacă ea nu se află prin preajmă, trebuie să se mulțumească cu alte femei ===
Ceea ce iubesc de-a dreptul la Roth, este prietenia dintre scrierile lui și discursul psihanalitic. Fin observator al simptomelor de tip nevrotic (sau chiar la limita acestora cu psihoticul), Roth reconstruiește potențiale scenarii analitice în opere livrești pentru care nu degeaba a primit cea mai înaltă distincție a Academiei Americane, Gold Medal in Fiction (în 2002). Parcurgând diferite recenzii ale romanului, o impresie persista pe penița mai multor critici: Complexul lui Portnoy este o carte în care nu se întâmplă nimic.
What Is Psychoanalysis?
The Reality of the Virtual
