O iubea, nu pentru că se vedeau rar și atunci când se vedeau își sorbeau seva unul altuia până la epuizare. Nu. O iubea mai ales pentru ambivalențele comune. O iubea, și-n același timp o ura. Se agățase de viața lui care începea să capete dimensiuni normale social, se agățase de el ca un parazit. Ca o ciupercă. Ca o amibă vâscoasă. Îi invadase spațiul cu inocența ei de fată cumințică ce merge la biserică. Nu putu s-o refuze.  Dar vedea în ea și călugăriță și prostituată. Câteodată afișa fața de sufragetă, pentru ca apoi să devină o tigroaică feroce. Cum puteau coexista asemenea dimensiuni antagonice într-o singură ființă?