Mai toată lumea, în ziua de azi, vrea să fie nonconformistă. Mai toţi au cultivat un cult al eului, al narcisismului dus la extreme, ale cărui consecinţe sunt cel puţin amuzante, dacă nu de-a dreptul ridicole. Toţi aceşti fii teribilişti, produsul brut al post-modernismului, se cred unici. Chiar sunt unici, însă aici, prin unicitate, mă refer la antonimul banalităţii. Altfel spus, toţi încearcă ceea ce azi numim “personalizarea”: de la sunete de apel personalizate, până la maşini de acelaşi fel, de la o comunicare personalizată până chiar la folosirea unui limbaj “unic” (normele vorbirii literare mai sunt respectate doar de ăi încuiaţi şi şoareci de bibliotecă).