Se spune ca la metrou e unul dintre locurile existentiale cele mai banale. Ca si gara; ca si statia de autobuz. Arhetipuri carora nu li se mai acorda nici o valoare; arhetipuri cu o fenomenologie colosala care nu se mai bucura de atentia nici unui stationar.

Graba, rutina, automatism, asteptare mecanica sunt cateva cuvinte ce caracterizeaza pregnant atmosfera de la metrou. La metrou vezi oameni de toate felurile: oameni de care ti-e scarba, sau oameni pe care-ti dai seama ca-i iubesti aruncandu-le o privire fugara intre ‘Atentie se-nchid usile’ si ‘Urmeaza statia Universitate cu peronu` pe partea stanga’.